CSR – Sa luam, dar sa si dam, sau grija fata de tot ce ne inconjoara

Motto:
„Lupta pentru cei care te iubesc chiar daca te critica, nu pentru cei care te folosesc vorbindu-ti frumos.” – autor necunoscut, de mine :)...

In studiile mele precoce despre branding, incercand sa descopar retroanalitic ce-mi place la cate un lucru atat de mult, de-l tot cumpar, m-am trezit in fata unei realitati imparabile: Cumparam si facem mereu ceea ce ne place sau ne creaza placere in timp.
Intrebarea era unde, cum se ascunde placerea si cat poate fi ea controlata.
Mi-am deschis sufletul si „ochii” spre muzica psihadelica fara sa vreau, cam prin clasa a VII-a, la peste 10 ani de la aparitia acestui curent. Ce era de spus original si valoros se cam spusese. Evident ca Pink Floyd, cei ce au inventat genul, a fost si a ramas una dintre trupele de suflet.
Gigantici baietii astia. Ei au deschis un univers nou in exprimarea muzicala, o alternare de stari si mesaje experimentale, ceva mai altfel. Melodiile, proiectiile si textele lor celebre se intrepatrund creind stari greu de exprimat in cuvinte. Ei sunt aceia care au revolutionat keyboard-urile, au transformat instrumentele cu clape in generatoare de sunete unice si inconfundabile. „Clapele” si ghitarile lor suna „intr-un fel” si le vei recunoaste dintr-o mie. Atat de puternici au fost in vremea aceea, anii 60-80, ca au influentat tot ce se putea influenta.
Daca asculti cu atentie Beatles, este imposibil sa nu sesizezi ceva psihadelic, sa zicem pe la albumul „Abbey Road”. Apoi John Mayall primeste puternice influente psihadelice, care se „vad” in „Blues From Laurel Canyon” si pe „The Turning Point”. Apoi Aphrodite’s Child, Yes, Genessis, Grateful Dead, King Crimson, The Who, Camel...
Lista celor influentati este si ramane interminabila, atata timp cat recordurile lor sunt imposibil de egalat. Cred ca a sta 741 de saptamani in Bilboard, cel mai mare top, cu albumul „The Dark Side Of The Moon”, ca au vandut numai in SUA peste 75 milioane de albume si peste 200 de milioane in intreaga lume, inseamna de acum istorie, nu altceva.
Revenind la retroinvestigarea placerii pe care o ai achizitionand un lucru sau un serviciu, constat cel putin 2 situatii: una este aceea ca iti place pur si simplu si alta este cea referitoare la utilitate sau extra uzabilitate.
Stiti, de pilda, cate acte autentice de caritate au facut cei de la Pink Floyd?
Eu stiu cateva importante, dar sunt sigur ca-mi scapa foarte multe, deoarece rar intalnesti asemenea exponenti onorabili ai umanitatii...
Vorbim despre CSR (Corporate Social Responsibility / Responsabilitatea sociala corporativa) si deseori confundam asta numai cu actele de caritate. Adevarata caritate o vedem insa la Pink Floyd, in frunte cu David Gilmour, marele lor ghitarist si, evident cu Roger Waters. Ei nu numai ca au intrat in cartea recordurilor cu primul concert fara auditoriu „Live At Pompeii”, dar au acordat premii uriase castigatorilor diferitelor concursuri de muzica folk, au ridicat vedete, precum Kate Bush, pe care Gilmour, de pilda, a descoperit-o cand avea 15 ani intr-o suburbie a Londrei, oferindu-i sansa sa urmeze gratuit Conservatorul si Academia de Balet. Au facut nenumrate donatii si au creat curente de opinie, atragand in actiunile lor pe foarte multi performeri de seama din lumea muzicala.
Piesa „Money” de pe „The Dark Side Of The Moon” a facut inconjurul lumii, ca si celelate, insa mesajul ramane ca banii se duc si spiritul dainuie.
Ce-i de facut asadar? Lasam egoismul deoparte si incercam sa facem ceva pentru cei din jurul nostru, fiecare in aria lui de expertiza.
Eu cred ca in PR nu ar trebui sa lucreze decat oameni de valoare, care pe langa sfaturile deontologice sa caute a educa clientii ca CSR / responsabilitatea sociala este o obligatie morala pana la urma, iar daca acestia nu inteleg foarte bine acest lucru, trebuie insistat si mai ales explicat.
CSR nu inseamna ca trebuie sa facem toti acelasi lucru, ci merita sa ne punem mintea la contributie pt a inventa noi si noi proiecte.
Daca noi le inventam, cu siguranta clientii le vor prelua si, implicit, exploata avantajele.
De aceea cumpar eu Pink Floyd, chiar daca au anuntat ca nu vor mai canta, pentru ca stiu ca o particica din bani se vor intoarce undeva pentru cauze nobile.
Sa facem cu totii asemenea alegeri si e de la sine inteles ca tot mai multi vor alege sa „faca ceva” spre binele nostru, al tuturor.

Sa-mblogodim pana la urma utilul cu placutul!

Oricand despre PR, cu placere,
STADI

Pink Floyd
Acte de caritate Pink Floyd
Ponturi publicitare
www.media-admatters.ro

Pink Floyd - Money

Pink Floyd Reunion – Wish You Were Here




Pink Floyd - Hey You




Pink Floyd - Time


Kate Bush & David Gilmour - Running up that Hill - Live SPB

Clientii loiali si abordari conservatoare. Ahh, englezoii astia!!!

Motto:
Reputatia, reputatia, reputatia! Oh! Mi-am pierdut reputatia. Am pierdut partea mea nemuritoare si am ramas doar cu ce este animalic. - W. Shakespeare

Se-ntampla pe la inceputul anilor ”70, cand un tanar muzician englez supertalentat si poli-instrumentist, pe nume Mike Oldfield, tocmai venea sa demonstreze ca-ntr-o perioada de real declin al caselor de discuri, respectiv intr-un moment de turnura si deriva a influentelor inovative ale perioadei muzicale 60-70, pe care multi o considera de aur, se mai pot intampla minuni.
Faptele au demonstrat ca este posibil, nu numai sa vii cu un curent nou, ci sa lansezi o noua casa de discuri, pe care Richard Branson, pe atunci nu tot atat de celebru ca in prezent, sa investeasca in Oldfield, dandu-i sansa sa scoata primul album al sau, numit Tubular Bells, respectiv si primul album al Virgin Records (1973).
Ce face atat de spectaculos Oldfield? In primul rand canta pe parcursul minunatului album la 20 de instrumente, pe care apoi le mixeaza atat de firesc in studio, de parca ar fi fost o intreaga orchestra.
Va-ntrebati ce poate fi atat de spectaculos la acest album? Atunci ascultati si va veti convinge. Naturaletea si inspiratia divina cu care ne inunda sufletul aceste consonante diafane aproape ca te si transpun intr-o alta lume. Cat despre vanzari, ce am putea spune? Asa cum ambitiosul antreprenor englez Sir Richard Charles Nicholas Branson ne-a si obisnuit sa ne asteptam, acest prim produs muzical al casei lui de productie s-a vandut in 16 milioane de exemplare, situandu-se in Top Ten din Marea Britanie al celor mai vandute zece albume, cu un record de durata in top de 279 de saptamani.
Si acestea fiind spuse, haideti sa vorbim acum despre fidelizare sau loializare, cum ar spune conservatorii astia de englezi.
O fi castigat ceva Branson de pe urma celor 16 milioane de exemplare vandute? Ar fi macar o Lira Sterlina per bucata, nu-i asa?
Ei, credeti ca asta nu insemna sa ai fler?
Eu cred ca da, pentru ca lucrurile nu s-au oprit aici. Cu o consecventa demna de invidiat, Oldfield scoate o varianta orchestrala/ acustica in 1975, apoi dupa 19 ani un remake – Tubular Bells II si dupa alti 6 ani, respectiv in 1998 un Tubular Bells III. Loializarea i-a permis lui Oldfield sa repete succesul la nesfarsit. Succesul lui Tubular Bells a fost atat de mare, incat la trecerea dintre milenii sa poata scoate si un The Millenium Bell.
Iata asadar ce poate sa faca loializarea. Evident ca albumele reiterate au mai pierdut din forta si inspiratie, insa acest lucru dovedeste cu prisosinta ca avand un public fidel, aproape ca poti face ce vrei...
Englezii astia plictisitor de conservatori, renasc legende ca MINI, Rolls Royce, Johnnie Walker, Lipton, Jaguar s.a.m.d. Fiecare dintre acestea au devenit particelele noastre de respect pentru conservatorism si perfectionism. Putem noi oare sa „imprumutam” ceva si de aici? Pentru ca am observat ca japonezii „imprumuta” de toate si scot chiar mai buna copia decat originalul, dar noi?
Ce am retinut eu din toate astea, ar fi ca fara perseverenta, perfectionism, ambitie, inspiratie si daruire, dar mai ales grija fata de cei carora te adresezi, reusita ramane doar un proiect.
Studiile arata ca este de aproape 8 ori mai scump sa cauti noi clienti decat sa-i fidelizezi pe cei pe care deja ii ai.

Asadar ce mai asteptati?
Poate doar urmatorul articol pe blogul meu dedicat voua.

Si multumindu-va pentru intalnirile acestea, deocamdata monologice, indraznesc sa va invit la comentarii.

Va rog, DERANJATI!
STADI


Biografia lui Mike Oldfield
Videoclipuri Mike Oldfield
Biografia lui Richard Branson
Ponturi publicitare
www.media-admatters.ro

Ati incercat neconventionalul, dar publicitatea neconventionala? - Ahh, japonezii astia!

Motto:
"Singurele cuvinte in engleza pe care le-am vazut in Japonia: SONY si MITSUBISHI." - Bill Gullickson.

Reversul medaliei > Dintre putinii cantareti japonezi pe care ii agreez este „savantul” Cornelius. De ce savant? Pentru ca el tot timpul inventeaza, reinventeaza, comunica si se distreaza. Poate ca muzica lui nu spune chiar totul, dar cine a spus ca el face doar muzica? El pune foarte bine doua „grimase” laolalta si este aproape imposibil sa nu le remarci, pe cea din sunet si alta din povestea vizuala.
Ei? Cornelius este nume de sorginte japoneza asa cum Sony si Mitsubishi sunt cu siguranta de „sorginte etimologica” engleza :))...
Dar cine au fost si sunt colosii Sony si Mitsubishi? As zice ca niste neconventionali ai perfectiunii. Analizati istoria acestor marci de succes si veti vedea cate ceva extrem de fascinant.
Cand prin 1870 Yataro Iwasaki a parasit Tosa Clan sa-si construiasca imperiul de mai apoi numit Mitsubishi (3 diamante), cine ar fi stiut ca acesta va insuma companii navale, constructii aeronave, camioane, transporturi, industria chimica, industria grea, extractia de petrol, industria electronica si multe altele. In aproape 140 de ani acest imperiu s-a extins, dar neuitand de unde a plecat, de la un simbol, cele 3 frunze de stejar, care mai apoi s-au transformat in dimante asezate tot la 120 de grade in plan.
Iwasaki a avut grija ca marca lui, in care a crezut cu sfintenie sa fie inregistrata inca din 1914. Ce ar mai fi de comentat?
Pe de alta parte Sony, compania mai tanara, fondata initial sub numele de Totsuko pe 7 mai 1946 de catre Masaru Ibuka impreuna cu Akio Morita isi va schimba numele irevocabil in 1958 in Sony. Ce a facut acest brand si va face de acum inainte, aproape ca stim, pentru ca tot ce realizeaza ei este bazat pe incredere si pe succes.
Analizand pe indelete parcursul continuu ascendent al acestor mari brand-uri reies concluzii simple. Da, ei cred in simboluri, ei se tin de promisiune, ei fac gesturi neconventionale si numai in sensul pozitiv al cuvantului.
Pot oare si companiile romanesti sa se tina de promisiune? Indiferent la ce stadiu al evolutiei se afla? Eu cred ca da. Chiar daca nimic nou nu mai este sub soare si loc de prea multe inventii n-ar mai fi, ne-a mai ramas insa altceva – INOVATIA si NECONVENTIONALUL. Haideti sa pariem pe acest lucru in toate domeniile si mai ales in publicitate, dar sanatos.
Domnilor manageri sau proprietari de afaceri, aratati-ne noua, acesti cumparatori bulversati, cum produsele sau seerviciile dumneavostra ne vor schimba noua viata in bine si cu siguranta ca ne veti avea de clienti... Ati vazut doar la stiri cum romanii, unii saraci, altii calici, rup portile la prima ora a diminetii sa cumpere ieftin de la Plus. Credeti ca noi ceilalti, nici prea saraci si poate nici tot atat de calici am face altfel? Noi apreciem neconventionalul si degustam orice, uneori pana la devorare. Aratati-ne insa ca lucrati permanent la imbunatatirea calitatii, ca va pasa de sanatatea noastra, inclusiv cea mentala, nemaijignindu-ne cu promotii obscen de penibile sau rasuflate. Invatati sa faceti lucrurile bine si mai ales corect, chiar daca seamana cu altele.
Credeti ca Iwasaki nu a copiat primul automobil al sau? Ba sigur ca DA. Era o copie perfecta a modelului Ford Model T, insa cat de bine a facut-o stiti? Ibuka, fondatorul Sony, nu a convins pe cei de la Bell Labs din SUA sa-i cedeze licenta pentru tehnologia tranzistorului? Doar nu Sony a inventat-o, dar ce a iesit din asta stiti, nu-i asa?
Chiar daca sloganul actual al lor este „Like No Other” (ca nimeni altcineva), ei au stiut dintotdeauna sa o spuna „It’s a Sony!” (E un Sony!) si asta cu multa mandrie si inca de la inceput.
Mai sunt Sony si Mitsubishi japonezi? Eu nu cred. Ba, mai mult, eu cred ca sunt cat lumea si parca de cand lumea sau „worldwide”, cum ar zice englezii.
In afara de brand-urile Dracula, Nadia si, sa ma scuze ceilalti sportivi celebri, mai stie lumea larga altceva? O sa spuneti Brancusi, Eliade, Enescu si sunt de acord, dar nu va bazati pe cultura generala a multora, va rog!
Iata de ce am ales pe japonezul Cornelius, cu al sau „Fit Song”, o metafora superba despre ce, cum si unde se potrivesc lucrurile si atitudinile contradictorii ale sinelui, zaharul alb vs zaharul brun, tehnologia ce ne inconjoara, dar mai ales despre spirala deoxiribonucleica a banilor ce zac uneori in genele noastre bolnavicioase...
Asadar „Publicitari din toate zarile - uniti-va!!!”, „Invatati, invatati, invatati!” si folositi tot ce-i mai bun si neconventional pe lumea asta, dar fiti sinceri cu voi insiva si spuneti clientilor ca „elucubratiile” voastre, uneori „rational” de frumoase despre produsele sau serviciile lor, nu vor fi salvarea, ci cantecul lebedei, daca nu se vor ingriji in paralel ca acele produse sau servicii, chiar sa fie cum promit in spoturile lor publicitare.
Noi consumatorii suntem, o vreme, rabdatori.

O zi de mare exceptie va doresc si nu uitati ca lumea nu se schimba, decat daca noi, lumea, ne schimbam.

Acelasi, om de lume,
STADI

Biografia japonezului Cornelius
Ultimele tendinte in publicitate neconventionala
Cateva „Ponturi publicitare”
...

Cum s-a'mblogodit risipa

Motto:
"Nu-i suficient sa faci tot ce-i mai bun. Intai trebuie sa stii ce sa faci. APOI sa faci ce-i mai bun." - W. Edwards Deming

Ascultam Stanley Jordan si ma minunam, acest geniu al improvizatiei si al dublelor elucubratii. Da, l-am ascultat live la Festivalul Anual de Jazz de la Garana, el chiar poate sa cante doua linii muzicale total diferite in acelasi timp, pe aceeasi chitara, pe doua sau pe chitara si pian. Mereu neverosimilele accente ma trimit cu gandul la atitudinea noastra fata de comunicare in general si fata de comunicarea de marketing in special.
Inteleg, ati pornit sau conduceti o afacere si...??? Ce vreti pana la urma sa se intample cu ea? Cantati la aceeasi chitara in mai multe feluri in acelasi timp? Si? Care-i simfonia? Noi cumparatorii nu o intelegem cel putin? Daca va uitati la noi uimiti ca nu facem nimic altceva decat sa ascultam doar advertising-ul altora, nu trebuie pana la urma sa schimbati „placa”?
Ei, nimeni nu s-a nascut invatat... Ce as face eu? As vedea cu atentie cine nu ma sfatuieste naspa si ma poate invata toate astea. Cum sa-mi dau seama? Simplu. Imi creez filtre de analiza pentru branding-ul propus, pentru strategii de creatie publicitara, pentru design/grafica publicitara, pentru alegerea culorilor, pentru copywriting, pentru pozitionare de marketing, strategii de media adecvate pietei, grafica ambalaje, organizare evenimente, PR si asa mai departe.
Daca am invatat cum sa judec/ filtrez ceea ce mi se propune ca solutie, mai mult sau mai putin binevoitor, ma apar de pericolul cheltuielilor inutile cu publicitatea si pot sa-mi ating visul ca toti cei care au succese la vedere :).
Pot apoi sa cant doua-trei arii simultan pe aceeasi chitara?
Desigur, pentru ca sunt ale aceleiasi simfonii.

Parol ca nu va imblogodesc,
STADI
Stanley Jordan amaizing videoclips
Stanley Jordan
Ponturi publicitare

Stanley Jordan playing Eleanor Rigby:
see